luni, 30 noiembrie 2009
joi, 26 noiembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Prima casatorie intre un om si un personaj dintr-un joc
Un nou semn ca lumea e pe cale sa se prabuseasca, ca sa citez un alt blog, ni s-a aratat. Un gamer pe nume "Sal9000", pasionat de jocul Love Plus s-a casatorit cu prietena sa... din joc. Nu am alte cuvinte de adaugat decat CASA DE PIATRA! :)
luni, 23 noiembrie 2009
duminică, 22 noiembrie 2009
joi, 19 noiembrie 2009
Progres - Golaneala
Progres - Golaneala
Asculta mai multe audio Muzica
Deci, nu ati trait pana nu ati auzit melodia asta...
miercuri, 18 noiembrie 2009
Film nou!
În curând revenim cu un nou film! Scenariul e făcut, trebuie doar să mai facem restul de a găsi actori, a filma şi a postprocesa :D
Filmul este o continuare la Despărţiţi, deci pregătiţi-vă pentru concluzia răscolitoare a poveştii celor doi iubiţi.
Totuşi să nu vă ţineţi respiraţia aşteptând :D
Filmul este o continuare la Despărţiţi, deci pregătiţi-vă pentru concluzia răscolitoare a poveştii celor doi iubiţi.
Totuşi să nu vă ţineţi respiraţia aşteptând :D
Adevarul despre gripa porcina
Adevarul despre gripa porcina :)
Vezi mai multe video din Incredibil
Stiu ca toata lumea s-a isterizat cand a auzit ca vine gripa porcina peste noi. Ei, baiatul asta, David Icke, care este un mare luptator impotriva Illuminati, ne arata cat de vrajeala este si cu pandemia asta.
marți, 17 noiembrie 2009
Mi-a fugit dorul de-acasă... cu trenu!
Azi, după o lungă perioadă petrecută pe banchetele maro ale personalului am călătorit în sfârşit cu acceleratul. O oră până la Iaşi? Eram cam pesimist dar totuşi m-am urcat în el. Şi după câteva minute bune de aşteptat (ciudat, dar ajunsese mai devreme!) am pornit spre tărâmuri nebănuite, defapt spre Iaşi, dar pentru mine, cel care mersese până atunci numai cu bătrânul albastru, viteza acceleratului m-a copleşit. Mergeam atât de repede, încât dacă ar fi fost un joc PC, s-ar fi resetat sistemul. Nu glumesc. Am pornit atât de vânjos, încât şi grafica a rămas în urmă. Călătoream într-o mare de poligoane şi forme nedefinite şi într-o fuziune de culori verzui-albăstrui.
Dar în afară de viteză ce mai e diferit? În primul rând telefoanele mobile în accelerat sună diferit faţă de cele din personal. Aici soneriile sunt melodii din topurile româneşti... de anul ăsta! Gata cu ambianţele de orgi, saxofoane şi trompete şi cu lălăielile gen „Te iubesc la infinit”; aici e cu „I love you to the end”.
Tanti aia surdă nu mai vine cu portofele, lanternuţe şi unguient chinezesc să ţi le pună pe banchetă, că la cât e de scump biletul aici ar da faliment cu o singură călătorie.
Discuţiile sunt diferite în accelerat, în sensul că lipsesc cu desăvârşire. Mă refer la discuţiile alea din compartimentul personalului când se întâlneau 3 moşnegi şi începeau cu de-alde „Pe vremea noastră...” adică pe vremea lui Ceauşescu, când totul „parcă” era mai bine, dar nu era, şi „Ia uite, au distrus şi aici. Mai ţii minte mă ce frumos era aici? Acu au distrus totul.” Şi te bagi si tu în vorbă: „Bine, dar nu era rentabil.” „Cum nu era rentabil? Că Ceauşescu a dat 1000 de locuri de muncă aici! Băsescu e de vină!” şi nu te mai bagi în vorbă că vezi că nu ai cu cine... O, da, discuţiile alea îmi lipsesc.
Acceleratul are şi o modă a lui. De exemplu am văzut o singură sacoşă de rafie, şi era a mea! Bine, eu am o scuză că am pierdut personalul de mai devreme şi am fost prins nepregătit, altfel mă plimbam şi eu cu un troller Lamonza, sau un Samsonite, sau jucăuşul Carlton.
O bilă neagră pentru accelerat este înghesuiala din vagon. Cum un astfel de tren are doar două vagoane, CFR-u a băgat scaune peste tot. Este atâta înghesuială în accelerat încât şi locul de pe WC are număr. Este atâta înghesuială în accelerat încât nu aveam nici loc să mi se scoale fără să i-o bag cuiva în ochi. Următorul pas ar fi să facă nişte scaune rabatabile ca la cinema.
Deasemenea, scaunele sunt foarte tari, şi nu mă refer la sensul bun. Ştiţi reclama la prăjiturica aia: „Nu-i destul de pufos!!!” Ei, ăstea nu erau deloc pufoase. Şi nu văd diferenţa între clasa I şi clasa a doua. Ambele sunt la fel de înghesuite, singurul lucru care diferă este culoarea scaunelor. Inutil.
Dar viteza... Acceleratu merge mai repede ca un autobuz plin cu alegători grăbindu-se să mai prindă o secţie de votare. Acceleratul trece mai repede ca guvernul Croitoru. Aş îndrăzni să spun... Acceleratul e mai rapid ca Chuck Norris.
De aceea nu voi mai lua niciodată acceleratul. Personalul îmi dă o senzaţie de familiaritate. Îi ştiu mirosul, îi cunosc găurile şi îi simt crăpăturile vopselei ca buzele mele crăpate. În personal mă simt ca la o cină în familie, lumea se ceartă, se împacă, râgâie şi nu le pasă. În accelerat e ca cina în familia prietenei tale: nu trebuie să faci nimic care te-ar putea compromite, iar dacă râgâi, trebuie să spui pardon.
Dar în afară de viteză ce mai e diferit? În primul rând telefoanele mobile în accelerat sună diferit faţă de cele din personal. Aici soneriile sunt melodii din topurile româneşti... de anul ăsta! Gata cu ambianţele de orgi, saxofoane şi trompete şi cu lălăielile gen „Te iubesc la infinit”; aici e cu „I love you to the end”.
Tanti aia surdă nu mai vine cu portofele, lanternuţe şi unguient chinezesc să ţi le pună pe banchetă, că la cât e de scump biletul aici ar da faliment cu o singură călătorie.
Discuţiile sunt diferite în accelerat, în sensul că lipsesc cu desăvârşire. Mă refer la discuţiile alea din compartimentul personalului când se întâlneau 3 moşnegi şi începeau cu de-alde „Pe vremea noastră...” adică pe vremea lui Ceauşescu, când totul „parcă” era mai bine, dar nu era, şi „Ia uite, au distrus şi aici. Mai ţii minte mă ce frumos era aici? Acu au distrus totul.” Şi te bagi si tu în vorbă: „Bine, dar nu era rentabil.” „Cum nu era rentabil? Că Ceauşescu a dat 1000 de locuri de muncă aici! Băsescu e de vină!” şi nu te mai bagi în vorbă că vezi că nu ai cu cine... O, da, discuţiile alea îmi lipsesc.
Acceleratul are şi o modă a lui. De exemplu am văzut o singură sacoşă de rafie, şi era a mea! Bine, eu am o scuză că am pierdut personalul de mai devreme şi am fost prins nepregătit, altfel mă plimbam şi eu cu un troller Lamonza, sau un Samsonite, sau jucăuşul Carlton.
O bilă neagră pentru accelerat este înghesuiala din vagon. Cum un astfel de tren are doar două vagoane, CFR-u a băgat scaune peste tot. Este atâta înghesuială în accelerat încât şi locul de pe WC are număr. Este atâta înghesuială în accelerat încât nu aveam nici loc să mi se scoale fără să i-o bag cuiva în ochi. Următorul pas ar fi să facă nişte scaune rabatabile ca la cinema.
Deasemenea, scaunele sunt foarte tari, şi nu mă refer la sensul bun. Ştiţi reclama la prăjiturica aia: „Nu-i destul de pufos!!!” Ei, ăstea nu erau deloc pufoase. Şi nu văd diferenţa între clasa I şi clasa a doua. Ambele sunt la fel de înghesuite, singurul lucru care diferă este culoarea scaunelor. Inutil.
Dar viteza... Acceleratu merge mai repede ca un autobuz plin cu alegători grăbindu-se să mai prindă o secţie de votare. Acceleratul trece mai repede ca guvernul Croitoru. Aş îndrăzni să spun... Acceleratul e mai rapid ca Chuck Norris.
De aceea nu voi mai lua niciodată acceleratul. Personalul îmi dă o senzaţie de familiaritate. Îi ştiu mirosul, îi cunosc găurile şi îi simt crăpăturile vopselei ca buzele mele crăpate. În personal mă simt ca la o cină în familie, lumea se ceartă, se împacă, râgâie şi nu le pasă. În accelerat e ca cina în familia prietenei tale: nu trebuie să faci nimic care te-ar putea compromite, iar dacă râgâi, trebuie să spui pardon.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)